Ulita mare a Lipscanilor. N-a fost ministru, actor sau mare doamna sa nu se imbrace de acolo. Asta, pana-n comunism, cand Ulita a fost inima comertului din Bucuresti. Acum o suta de ani pravaliile negustorilor de Lipscani se bateau in stofe si-n matasuri cu cele vieneze; cine voia sa traga pe nari parfumuri frantuzesti o lua la pas pe Lipscani, mai pe inserat, cand ieseau duduile la plimbare.

Asa stramta cum era, Ulita mare inghitea cele mai multe personalitati pe metru patrat. Un soi de club al lumii bune, unde domnii vorbeau intre ei mai mult in soapta, sa nu tulbure urechile trecatorilor. Pe fundal se auzea neintrerupt trapul calestilor. Cand intrau pe Lipscani, birjarii coborau vocea, sa nu sperie caii si sa dea apoi iama in vitrina vreunui magazin de lux.

Negustorii erau sufletul Ulitei. “Domne, era o mandrie sa fii negustor. Erai om cu nume, de incredere. Aveai tabieturi – la ora 11 dimineata toti negustorii din zona se intalneau la Hanul cu Tei, sa bea cafea si sa citeasca gazete. Acolo incheiau cele mai mari afaceri. Altii, mai fini, faceau afaceri numai la restaurantul din spatele Ateneului, la icre de Manciuria cu vin”, povesteste negustorul Stefan Ghitescu.

E cel mai batran fiu al Lipscanilor, si-a petrecut 65 de ani in Ulita. Are magazin de textile si artizanaturi intr-o curiozitate arhitectonica: una dintre cele mai stramte cladiri din tot Bucurestiul. Pravalii la fel de stramte ca aceea a lui, de numai cativa metri, mai sunt inca sase, in toata Capitala, si insirate tot pe Lipscani. Vechii negustori aveau scoala tejghelei in sange, stiau ca trebuie valorificata fiecare palma de teren.

(Fragment articol Gandul mai 2006 – Alina Badalan)

Participarea la război i-a adus ordine si medalii pentru vitejie care,  din cauza distrugerii arhivei regimentului în timpul retragerii trupelor spre țară, au rămas doar ca barete pe pieptul lui în această fotografie.

Prigoana instituită împotriva acelora care luptaseră în campania militară împotriva URSS, în prima parte a celui de al II-lea război mondial, l-a făcut să distrugă orice urmă de document sau brevet, așa încât toate cercetările ulterioare în arhivele miltare de la Pitești au rămas fără rezultate.