Despre Stefan Ghitescu

Nascut in anul 1919 intr-o familie cu multi copii, Stefan Ghitescu a plecat de timpuriu din casa parinteasca ca sa-si faca un rost in viata. A parasit satul natal (Ludesti, judetul Dambovita) indreptandu-se spre Bucuresti.

In acea perioada putini erau tinerii care aveau resursele materiale necesare terminarii cursurilor invatamantului liceal ca sa nu mai amintesc de cel universitar. Provenit dintr-o familie cu ceva avere dar si cu multi copii, tanarul Stefan Ghitescu a urmat indemnurile fratilor lui mai mari, Ion si Marieta, si a descins in Capitala Romaniei cu gandul ca prin munca serioasa sa devina un om adevarat.

Si astfel s-a angajat ucenic la un negustor. Ucenicia a fost o scoala grea, poate chiar mai grea decat liceul pe care visa ca vreodata sa-l termine. A invatat insa taina de a vinde, a invatat secretul de a pricepe imediat care sunt nevoile clientului, a invatat sa comunice cu aceia care-i treceau pragul pravaliei. Atitudinea respectuoasa fata de patron si fata de clienti, talentul de a prezenta calitatile marfurilor pe care le vindea au facut din el un personaj care a returnat inzecit patronilor lui din acea vreme efortul pe care il facusera ca, dintr-un tanar venit de la tara, sa ajunga un vanzator adevarat.

Dotat cu o mare putere de munca, cu o ambitie extraordinara si cu dorinta de a-si dovedi ca poate sa se descurce si singur, Stefan Ghitescu si-a deschis de tanar propriile magazine. Si, nu oriunde, ci chiar in centrul Bucurestiului. Pe atunci a-ti deschide o afacere nu era foarte greu, cu o conditie insa. Ca sa ai, in randul negustorimii vremii, un bun renume.

Si Stefan Ghitescu a avut. Marii angrosisti ai Bucurestiului antebelic, evrei sau greci, cu depozite in zona strazilor Selari si Gabroveni, i-au dat marfa “pe incredere”. A inchiriat o pravalie si a inceput sa vanda asa cum dovedise ca stie s-o faca si pe cand lucra la patron. Si succesul a venit. In acea epoca barbatii nu-si cumparau costumele gata confectionate ci le executau “la comanda” intr-unul din nenumaratele ateliere de croitorie ce impanzeau Bucurestiul. Asa incat prima afacere personala a lui Stefan Ghitescu a fost vanzarea de stofe. Se aproviziona cu stofe fine englezesti de la marii negustori angrosisti iar cu postavuri se aproviziona de la ‘Dorobantul’ Ploiesti sau de la Fabrica Scherg din Brasov. Daruit cu dorinta de a invata, cu talentul de a se adresa clientilor, inceputul sau de negustor particular a fost unul de succes, desi pravalia sa din acea vreme nu era pozitionata grozav, fiind situata la etajul intai pe strada Batistei,intr-un bloc nou, modern. Ca sa-si creeze un vad comercial a apelat la metode de marketing acum bine cunoscute. Si-a facut reclama la radio (televizunea nu aparuse inca) si, aspect foarte important, a acordat reduceri nu doar studentilor (Universitatea era la doi pasi) ci si soldatilor sau tinerilor actori ai vremii (Mircea Septilici, Radu Beligan, etc.). Asa incat vorba se ducea: mergi la Ghitescu si vei cumpara o marfa buna, la un pret convenabil.

In iarna anului 1941, un grup paramilitar a intrat in pravalia lui si, dupa ce l-au intrebat daca e roman, tinerii imbracati in haine de piele l-au obligat sa preia pravalia de la parter a unui negustor evreu. Stefan Ghitescu, fortat de prezenta celor trei cetateni inarmati, s-a dus la parter, si i-a declarat vecinului sau in ale negustoriei ca e obligat sa-i preia magazinul. Stefan Ghitescu i-a declarat vecinului ingrozit ca nu poate sa-i faca asa ceva dar, la insistentele sale “Ia-l Fanica, ia-l” a acceptat de forma.

Peste cateva zile bunurile i-au fost restituite neatinse celui caruia ii apartineau de fapt. Binele facut atunci i se va recunoaste peste ani. Trebuie sa mentionez aici cadrul istoric, prin reproducerea unui fragment de text ce-ai apartine lui Wilhelm Filderman, jurist si președinte al Consiliului Central al Evreilor din România care, la zece ani de la terminarea razboiului, a scris:

„Grație politicii sale [a maresalului Antonescu, n.n.], bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”

Inrolat in armata la Regimentul de Garda Mihai Viteazul, Stefan Ghitescu transfera unuia dintre frati cele trei magazine pe care deja le detinea, dintre care unul era de bauturi alcoolice.

La revenirea din razboi nu a mai gasit nimic si, deci, a trebuit sa o ia de la inceput. Atata doar ca, incet-incet, dupa cel de al doilea razboi mondial din cauza schimbarilor istorice petrecute, negustoria particulara devenea din ce in ce mai greu de practicat.